Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roşie
era ultima lovitura dintr-o partidă de biliard
brusc bilele s-au smuls îndărăt
brusc s-au stins şi luminile roz, de pluş
credeam că-i o farsă aici pe Atlantic
masa plutea ca la o şedinţă de spiritism
pasagerii începuseră să alerge pe punte
era o turma de gazele gonită de un tigru nevăzut
poate printre noi apăruse o hidră
eram cu toţii fiii miraculosului veac douăzeci
încrezători în forţa aburilor în iubire şi sport
eram cu toţii mistuiţi de jarul
valsului Fascination
am fugit pe punte cu tacul în mână-nu stiu de ce
poate să mă apăr de beznă-nu ştiu
chipurile pasagerilor era marmoreenele măşti
de la balul din palatele morţii
unii alergau cu jobenul în mână – nu ştiu de ce
poate să se apere cu ele de beznă – ca mine
cineva ducea sub braţ o casetă cu bijuterii
caseta părea
un alb sicriu de copil
cineva târa dupa el un olog
cineva îşi smulgea părul din cap şi părul lua foc
cineva zbura cu aripi de liliac uriaş
uitaserăm că plutim pe ocean
că suntem numai păienjeni pe firele subţiri ale lumii
îmbrăcaţi pe jumătate goniţi din culcuş
îndrăgostiţii se lipeau unul de altul
de parcă veneau calareţii sălbatici să-i târască în stepele
lunii
căpitanul vasului veghea coborârea solemnă
în criptele apei dar căpitanul murise încă de ieri
poate murise într-o veche bătălie navală
poate era amiralul îngerilor negri din cer
era un tumult de parcă veneau barbarii
să stingă luminile cu gaz aerian ale veacului douăzeci
să-i fure altarele şi toate ideologiile
să-şi lase urina în pinacotecile sale
să-i siluiască fecioarele
dar nu erau decât valurile, maiestuoase
în nepăsarea lor noi eram doar păienjenii
tremurând pe firele subţiri ale lumii
pe punte capela sufla din alămuri eroic
marşuri de nuntă arii de paiaţă valsuri de moarte
cu Verdi a căzut şi ultima pagină
sărisem în apă cu tacul în mână – nu ştiu de ce
apoi am rămas în singurătate
neputincios şi speriat asemenea primului om
în peşteră – dupa facerea lumii
planetele îmi picurau stilete în ochi
lângă mine cădeau meteorii groazei
veniră însă şi zorile sfinte
înălţând un imn de triumf
după drumuri lungi cu alţi corăbieri
am revenit norocos în Ithaca
de atunci în grădinile lumii s-au născut şi alţi filozofi
s-au scufundat şi alte vase s-au scufundat
ţări în supunere au pierit ideologii şi statui-şi zorile
au mângâiat ruinele fumegânde rănile calde
şi azi regret partida de biliard
în care urma să fiu victorios
când bila albă se îndrepta spre bila roşie
şi brusc cele doua bile s-au smuls îndărăt
