luni, 15 februarie 2010

CÂND MAESTRUL ROUSSEAU A PLECAT UNDE TREBUIE

În ultima zi a sfintelor sale geneze
iubitul maestru şi-a consultat ceasul din turn
văzând că e timpul şi-a spălat cele câteva pensule
apoi şi-a pus la umeri aripi de serafim
plecând unde trebuie
îl însoţeau dirijabilul cu trup de delfin
şi Libertatea cu trâmbiţa-n mână
în cinstea maestrului fotbaliştii cu lungi mustăţi
au jucat pe alee un meci jubiliar
Poetul cu Muza i-au cântat din antica liră un imn grandios
copacii din Parcul Mountsouri au înflorit a doua oară
iar căpitanul vasului cu zbaturi a ordonat
să se cânte valsul închinat doamnei sale Clemence
iubitul maestru era însă departe
grăbit să ajungă unde trebuie

vineri, 29 ianuarie 2010

ROATA NOROCULUI

Venim la roata norocului neagră şi roşie
semnele ei sunt albe ca ochii destinului
din malul zilei ies crocodilii-cu gura deschisă
caută roata norocului vor s-o înghită

numai unul câştigă sticla de şampanie

este o după-amiază cu aripi obosite
nici o adiere nu te clinteşte din loc
odecolon şi pudră şi transpiraţie acră
mierea melodiei La Paloma ne curge pe buze

numai unul câştigă sticla de şampanie

roata se opreşte cu scrâşnet de iad vlăguit
unul primeşte suave flori de mătase
pentru nunta cu moliile altul apucă
glastra cu muşte uscate anul trecut
soldatul câştigă oglinda: priveşte în ea
şi faţa şi-o vede acoperită cu lut

cine câştigă sticla de şampanie?

Pe fundul poşetei mai găseşti o monedă
o aruncăm cu nepăsare de prinţ a săracului

seara târziu
cu mierea melodiei La Paloma pe buze
plecăm spre casă cu puşculiţa de ghips-
in ea să strângem bani să plecăm pe altă planetă